Meciul de ieri a început, de fapt, miercuri, dar după 19 minute a fost întrerupt la 1-0 pentru Spania din cauza furtunii. Deznodământul l-am aflat aseară: Spania e tare!
Partida a fost reluată aseară, din minutul 1 și de la 0-0, iar Spania și-a respectat statutul de mare favorită. În minutul 12, portarul belgienilor, Casteeles, a faultat în careu, fiind eliminat, iar Sarabia a transformat lovitura de pedeapsă. Ibericii au continuat să atace, ratând exasperant până la pauză. În repriza a doua, belgienii au egalat la prima fază de atac pe care și-au creat-o, în minutul 48, prin Cuvelier. Însă elevii lui Melendez și-au revenit repede și au pus stăpânire pe joc, reușind să marcheze până la final de încă trei ori. Spania este principala favorită la câștigarea trofeului, iar partida cu Belgia a fost un antrenament util înaintea disputei cu Serbia, de mâine.
Clasamente
GRUPA A 1.Cehia 1 1 0 0 3-1 3 2.Irlanda 1 1 0 0 2-1 3 3.Grecia 1 0 0 1 1-2 0 4.România 1 0 0 1 1-3 0
GRUPA B 1.Spania 1 1 0 0 4-1 3 2.Serbia 1 1 0 0 2-0 3 3.Turcia 1 0 0 1 0-2 0 4.Belgia 1 0 0 1 1-4 0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER